Sistem de gradație


Climbromania

CLIMBROMANIA

Caută traseu...

Nestor Urechia

Imagini și topo
Descriere

Fiu al lui V. A. Urechia(1834-1901), istoric, scriitor, membru al Academiei Romane, s-a născut la 1 mai 1866. Şi-a desăvârşit studiile inginereşti în ţară şi în Franţa, devenind prosesor la Şcoala de poduri şi şosele. La 1916 îl găsim diriginte al şoselei Câmpina-Predeal. Se stabileşte în Buşteni şi îşi ridică o locuinţă la ieşirea din localitate spre Gura Diham.

Prima ascensiune pe munte a făcut-o în compania lui Nicolae Gelepeanu, o renumită călăuză a acelor vremuri, de care l-a legat o prietenie pentru tot restul vieţii. Deasemeni, ghid pentru întreg abrupt al Bucegilor i-a fost Nicolae Butmăloi, vestit vânător de capre şi cabanier la Casa Peştera.

Îndrăgostit ca nimeni altul de Bucegi, Nestor Urechia a dedicat acestora pagini literare de adâncă poezie, a vorbit despre ei în numeroase conferinţe publice. În 1904 a publicat volumul "Zânele din Valea Cerbului", povesti pentru copii, apărută de atunci în peste 15 ediţii. Dintre numeroasele cărţi închinate mersului pe munte, studiului atent asupra florilor şi a vietăţilor mărunte, amintim titlurile: "Dragi să ne fie munţii", "Robinsonii Bucegilor", "Zâmbetul pământului", "Fermecătoarea natură".

În anul 1926 se mai întâlneau în multe zone de abrupt marcajele, cu scândurele prinse de copaci, pe care acesta le făcuse pe Brâul lui Răducu din Jepi şi Poiana Târlelor şi Portiţa din Caraiman.

Lui Nestor Urechia îi datorăm numeroase denumiri din abruptul prahovean al Bucegilor: Blidul Uriaşilor, Stânca şi Hornul lui Gelepeanu, toate din Coştila.

Comentarii

Lasă un comentariu sau adaugă un link către resurse utile despre acest traseu (articole de blog, videoclipuri, discuții pe Facebook etc.)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.

© 2024 ClimbRomania. Toate drepturile rezervate.